Sărbătoarea Sfântului Valentin este un moment potrivit pentru a sărbători romantismul, dragostea și fidelitatea. Dar originile acestei zile marcate de bomboane și de imagini cu adorabilul Cupidon sunt de fapt întunecate, sângeroase și oarecum confuze.
Deși nimeni nu a identificat cu exactitate originea sărbătorii, un loc de început este Roma Antică.
În perioada 13-15 februarie, romanii sărbătoreau Lupercalia. Bărbații sacrificau o capră și un câine, apoi biciuiau femeile cu pieile animalelor pe care tocmai le uciseseră.
Romanticii romani „erau beți, erau goi”, a declarat Noel Lenski, profesor de studii religioase la Universitatea Yale, din SUA, pentru NPR. Femeile tinere se aliniau pentru ca bărbații să le lovească, a spus Lenski, pentru că aceștia credeau că acest lucru le va face fertile.
Sărbătoarea brutală includea o loterie a pețitului în care tinerii trăgeau la sorți numele femeilor dintr-un borcan. Cei doi formau un cuplu pe durata festivalului sau mai mult dacă se potriveau.
Romanii antici ar putea fi, de asemenea, responsabili pentru numele sărbătorii moderne. Împăratul Claudius al II-lea a executat doi bărbați, ambii pe nume Valentin, pe 14 februarie, în ani diferiți din secolul al treilea. Martiriul lor a fost onorat de Biserica Catolică prin Sărbătoarea Sfântului Valentin.
Mai târziu, Papa Gelasius I a încurcat lucrurile în secolul al V-lea combinând Ziua Sfântului Valentin cu Lupercalia pentru a elimina ritualurile păgâne. Dar festivalul a fost mai degrabă o interpretare teatrală a ceea ce fusese cândva. „A semănat mai degrabă cu o sărbătoare a beției, dar creștinii au reparat-o. Asta nu a împiedicat-o să fie o zi dedicată fertilității și iubirii”, a adăugat Lenski.
Cam în aceeași perioadă, normanzii sărbătoreau Ziua Galatinului. Galatin însemna „iubitor de femei”. Probabil că aceasta a fost confundată cu Ziua Îndrăgostiților la un moment dat, în parte pentru că sună asemănător.
Pe măsură ce anii au trecut, sărbătoarea s-a mai… îndulcit. Chaucer și Shakespeare au romantizat-o în creația lor, astfel că Ziua Sfântului Valentin a câștigat popularitate în Marea Britanie și în restul Europei. În Evul Mediu, oamenii își confecționau manual felicitările din hârtie.
În cele din urmă, tradiția și-a croit drum spre Lumea Nouă. Revoluția Industrială a introdus felicitările realizate în fabrici în secolul al XIX-lea. Iar în 1913, Hallmark Cards, din Kansas City, SUA a început să producă în masă felicitări pentru Ziua Îndrăgostiților. De atunci, luna februarie nu a mai fost la fel.
Test de cultură generală. Care este cel mai populat oraș din lume?
Charles Cullen, infirmierul cel rău. Cum a reușit să ucidă sute de pacienți?
Rosa Parks și gestul care a schimbat lumea. „Mă arestați pentru că stau într-un autobuz?”